Gânduri de sfârșit de an! Mulțumesc 2020! Anul lui Covid, dar și anul meu ireversibil.

A fost un an altfel pentru toată lumea, însă ne-am lăsat atrași prea ușor în frică și dezbinare? Ca și cum abia așteptam să ne punem măștile și să nu mai salutăm chiar pe toată lumea? Sufletele noastre sunt obosite? Nu reușim să găsim nimic bun de menționat pentru acest an? Cum s-a produs aceasta? Prin consumul excesiv de orice, chiar și informație cantitativă și mai ales lipsa diseminarii acesteia, prin prioritizarea aspectelor negative în detrimentul celor pozitive și mai specific prin concentrarea energiilor asupra lucrurilor pe care NU aveai voie să le faci și nu asupra celor pe care DA, le puteai face. Prin uitarea faptului că fiecare zi este un dar, nu neapărat cu fundă dar tot dar se numește. Abilități ca: acceptarea ieșirii din zona de confort și adaptarea la nou precum și recalibrarea priorităților au fost de mare folos în acestă perioada. Rugăciunea i-a ajutat mult pe cei care au sporit-o. Iar abilitatea supremă de a încheia cu bine acest an este iertarea. Prin iertare obținem desprinderea de oamenii care ne-au rănit, începutul vindecării deziluziilor și apoi recunostința pentru toate momentele bune și pentru toate învățămintele cu care mergem mai departe.

Ajută de asemenea să mergem mai departe împăcați cu noi înșine și cu cei din jurul nostru. Să trăim cu zâmbetul pe buze conștientizarea unicității micilor momente trăite în acest an cu care nu ne vom mai întâlni niciodată. Nu vom mai fi niciodată împreună așa, în același context, timp și spațiu precum am fost deja.

La nivel personal am conștientizat faptul că a fost ultimul Crăciun de copil (minor) al lui Eric, ultimele sărbători de școală generală ale Nataliei, de școală primară ale Sofiei, anul în care am învățat și am apucat să fac tot ceea ce nu aveam niciodată timp, anul în care am gustat din plin eșecul, trădarea, oboseala extremă și dezamăgirea. Dar și anul în care am păstrat minunații prieteni vechi și am adăugat prieteni noi. Anul în care m-am bucurat nespus să fiu nașă la o nuntă dintre cele mai minunate la care am participat vreodata. Și anul în care am reușit să oferim copiilor câinii mult doriți.

La nivel de comunități, dupa cât am reușit să iau pulsul unora și altora, s-a simțit înstrăinare acolo unde grupurile de oameni nu aveau un interes comun. Pe de altă parte cei care se ocupă cu programe de educație, formare, misiune socială asumată și mai ales voluntariat au fost mai însuflețiți ca altădată.

Deci un punct important pentru grupurile de prieteni este scopul comun, cauza comună. Cei care se adună pentru o cauză ce nu le servește direct intereselor personale ci impune dăruire și ușor sacrificiu au mai multe sanse de a se simți liniștiți, în siguranță emoțională și integrați.

La nivel de familii lucrurile au fost tare sensibile. Prea mulți nu se cunoșteau suficient de bine, nu mai aveau puterea acum să se descopere și mai apoi să se accepte, unii s-au înstrăinat și alții s-au despartit. Cu siguranță mulți s-au redescoperit. Modul de a ne trăi relațiile de cuplu pare că este gresit, cam așa ne oglindesc încercările ce ne apar în cale. Cuplul are nevoie de timp împreună, soții trebuie să își dea atenție multă în primul rând, să se odihnească unul pe altul, să se destindă, amuze, să își înțeleagă și să își respecte nevoile.

„Cele 5 limbaje ale iubirii” de Gary Chapman este o carte potrivită pentru a înțelege mai bine ce am putea face pentru a ne exprima sentimentele mai aproape de nevoia celuilalt. Iar pe SoundCloud se găsesc emisiunile din rubrica de psihologie difuzată de Radio Trinitas care mie îmi place foarte mult.

Și nu uitați să vă gândiți care sunt persoanele din viața voastră în compania cărora preferați să vă petreceți timpul, care vă fac să va simțiți valoroși, importanți și fericiți. După ce faceți această listă puneți alături și numele persoanelor care credeți că simt la fel în ceea ce vă privește. Aici trebuie concentrată energia noului an!

Vă doresc un sfârșit de an cu pace, să iertați și să fiți iertați, să recapitulați momentele unice care merită păstrate din acest 2020 iar ele să fie energia bună pentru tot ceea ce vă propuneți pentru 2021!

La mulți ani!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You May Also Like