“Agree to disagree” sau arta comunicării în contradictoriu

Ce înseamnă „agree to disagree”?

Înseamnă a fi conștient că pe orice temă intri în discuție cu cineva este foarte posibil să auzi o altă perspectivă decât cea pe care o ai deja conturată în minte. Și că este foarte probabil să nu fii de acord cu această opinie diferită dar că, respectând regulile jocului de comunicare, vei reflecta la cele propuse de interlocutorul tău sau cel puțin te vei strădui să găsești unghiul din care problematizează acesta. Asta nu înseamnă neapărat că îți vei schimba punctul de vedere ci doar că îți vei arăta prețuirea și respectul pentru partenerul tău de dialog și mai mult decât atât, îți vei arăta calitatea de om empatic, educat și deschis către cunoaștere și dezvoltare ceea ce te va face să te simți cu mult mai împăcat și liniștit.

Din păcate, vedem clar că este tot mai delicat și dificil de purtat un dialog în contradictoriu atât în social media cât și în mass-media. Mai aproape, despre comunicarea contradictorie „directa” cu necunoscuții -în trafic, la coadă, în mijloacele de transport în comun- putem spune că raportul experiențelor pozitive-negative poate înclina de cele mai multe ori către cea de a doua variantă. În rândul familiei și în cercul de prieteni pare de asemenea că lucrurile se restrâng foarte mult și nu doar că putem să nu fim de acord cu ceea ce spun apropiații dar ne și supărăm pe faptul că ei nu sunt în armonie cu noi, ne simțim răniți și afectați de „distanța” de percepție. Cine este de vină?! Limitările noastre, ale tuturor. Mai contează astăzi? Nu neapărat. Astăzi este timpul soluțiilor. Ce putem face? Putem…

Mi-au rămas în minte cuvintele unui prieten drag ce îmi spunea de curând „democrație (cu sensul de libertate) nu înseamnă să alegi ci înseamnă să propui, să poți propune ( subiectul, dialogul, tema, soluția)”. Și aș mai accentua că este deosebit de important și felul în care propui. Este extraordinar mesajul acesta pentru că ne arată cum ne situăm, într-un țarc mai larg sau mai restrâns de opțiuni pe care le cunoaștem, care ne-au fost livrate, servite. Ce nu am cunoscut, ce nu ni s-a oferit, nu deținem, nu putem conceptualiza, nu putem evalua, nu putem integra în ființa noastră. Pentru a cunoaște trebuie sa deschidem mai întâi ochii și urechile și să fim intrigați de diferențele de opinie pe baza cărora să putem face propria cercetare, propria descoperire. Deci până la urma tot este folositoare opinia unui partener de dialog ce ne contrazice. Ne va face fie să ne confirmăm un punct de vedere corect pe care vom învăța să îl comunicăm mai bine, fie să găsim alte cai, mai bune decât cele pe care le avem deja ca opțiuni.

Există anumite subiecte pe care le putem decoda ca fiind tabu în spațiul public de dialog: vaccinurile (acum mai mult ca niciodată), operațiile de cezariană reprezintă iarăși un subiect și alte aspecte ale medicinei, educația sexuală cu tot ce presupune ea, avorturile și multe altele.

Cele mai noi subiecte extraordinar de greu de discutat sunt cele legate de: deschiderea școlilor, de conținutul materiilor, de unghiul de abordare a educației tradițional vs modern (alte metode decât cele cunoscute la noi în țară), mentalitate corectă vs greșită și felul în care este aceasta cântărită și de către cine etc. Oamenii se pot certa la nesfârșit sub o postare de pe FB despre propuneri de a se preda diferit istoria și geografia, de exemplu, dar de cele mai multe ori atacurile sunt personale, batjocoritoare, interlocutorul nefiind aproape niciodată demn de a-si expune părerea. Adevărul stă mereu pe rândul celui ce tocmai a scris. Câteodată unii dintre aceștia se erijează în etaloane și se proclamă „vocea” care trebuie auzită. Cum știi că nu trebuie neapărat să urmezi pe cineva indiferent de cât de titrat este? Atunci când vocea lui este” toxică”, adică batjocoritoare și rănește în mod intenționat pe cineva care are o altă opinie.

Extraordinara teamă de schimbare, de nou, de rău, de mai rău, de pierderea controlului, nesiguranța, lipsa de încredere dintre oameni, lipsa zâmbetelor… îi face pe oameni să respingă rapid tot ce îi scoate din zona de „confort”( înțelegând prin asta și obișnuința) construită cu multe ziduri și efort intens.

Personal, mă interesează foarte mult zona de educație și dezbaterile ce au loc în această „arenă”. Și m-aș bucura să vad și să aud mai mult persoane, în special profesori dar și părinți care chiar au experimentat mai multe sisteme de educație, inclusiv pe cel românesc, și pot face o balanță bună cu idei și soluții bune de pus în practică. Dar această temă merită un material dedicat care va urma.

Până ne revedem aici să povestim despre educația de toate tipurile (inclusiv cea legată de suflet și trup) și despre ce am învățat noi ca familie în periplul nostru prin Elveția, Olanda, Cluj, Iași, Constanța și București, vă invit să faceți loc în interiorul dvs provocărilor de calitate care vă scot din zona de confort și vă stimulează dorința de cercetare, de argumentare folositoare, de introducere în noi spații încă ne-explorate sau, după caz, de întărire în ideile bune pe care le puteți împărtăși.

Și nu uitați: agree to disagree!

Cu gânduri bune, Andreea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You May Also Like